REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2014. Unde găsești toate notele. Peste 50% dintre elevi au obținut medii sub 5

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2014. Unde găsești toate notele. Peste 50% dintre elevi au obținut medii sub 5
Publicat: 06/03/2014, 14:57
Actualizat: 07/04/2019, 08:41

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2014. Notele la SIMULARE EVALUARE NAȚIONALĂ 2014 vor fi publicate la toate unitățile de învățământ din țară. Elevii vor avea ocazia să discute REZULTATELE cu profesorii și părinții, potrivit inspectorilor școlari. Datele de la Ministerul Educației arată că doar 48,8% dintre cei care au susținut probele au obținut medii peste 5. La limba și literatura română, aproape 67% dintre cei care au participat la testare au obținut medii peste 5, în timp ce la matematică, notă de trecere au luat doar 30% dintre elevii care au susținut proba.

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2014 UPDATE.Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, joi, că este nemulțumit de rezultatele de la simularea evaluării la clasa a VIII-a, pentru că subiectele se puteau rezolva ușor, dacă elevii s-ar fi pregătit, precizând că nici la examenul din vară nu se așteaptă la rezultate spectaculoase. „Avem ușor sub 50 la sută rată de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes. Observăm că la română avem peste 60 la sută care au reușit să facă față subiectelor și la matematică 30,4 la sută, adică un procent extrem de mic (…) pe subiecte de nivel mediu”, a spus ministrul Educației, Remus Pricopie, adăugând că subiectele au fost mai dificile față de anul trecut, dar până la nota 9 se puteau face ușor, dacă elevii s-ar fi pregătit.

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2014.JUDEȚELE cu cele mai bune rezultate

Cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în București 64,21%, Brăila – 60,42% și Cluj 59,18%. Prezența elevilor la examene a fost aici de peste 95%.

La polul opus, cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călărași – 34,18%, Caraș-Severin- 36,28% și Dolj -37,95%. Și aici, prezența a fost de aproximativ 90%.

În ceea ce privește situația pe discipline, cele mai multe note peste 5 la limba română au fost în București – 81,23%, iar cele mai puține în județul Harghita – 38,72%. La Matematică, primul loc este ocupat tot de București, cu 46,38%, iar cel mai scăzut procent îl are județul Caraș-Severin, cu 19,33%.

Datele de la Ministerul Educației arată că din totalul celor 187.886 de elevi înscriși, 177.946 (94,7%) au participat la toate probele. La Limba română, prezența a fost de 95,4%, iar 119.963 (66,95%) de elevi au obținut note peste 5, în timp ce la Matematică, prezența a fost de 95,2%, iar 54.465 (30,4%) au obținut note peste 5. La limba maternă, prezența a fost de 94,5%, iar 7.912 (76%) au obținut note peste 5.

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2014.Lucrările au fost corectate în centre de evaluare

La Constanța, rezultatele nu sunt foarte bune. „Situația la nivelul județului este comparabilă cu aceea de la nivel național. Aproximativ 50% dintre elevi au obținut note sub 5, la matematică înregistrându-se cele mai multe probleme”, a declarat pentru gândul inspectorul general adjunct Cristina Oprea.

În cadrul unei conferințe de presă susținute la Bistrița zilele trecute, ministrul Educației, Remus Pricopie a precizat faptul că, din primele date, în jur de 50% dintre elevii de clasa a VIII din țară care au susținut simulările au obținut note peste 5.

La Vâlcea, aproximativ 30% dintre elevii care au susținut simularea nu au reușit să obțină cel puțin nota 5 și la română și la matematică, potrivit inspectorului general Ion Gherghinaru.

Scopul simulării a fost aducerea în atenția elevilor și a profesorilor lor a situației reale privind pregătirea înainte de evaluarea națională din vară.

Elevii claselor a VIII-a au susținut SIMULARE pentru EVALUARE NAȚIONALĂ 2014 la jumătatea lunii februarie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal